sâmbătă, 7 februarie 2026

E în regulă popasul

 Doamne,

Îți mulțumesc că speranța mea,

Mi-a împrumutat-o altcineva,

I-am dat-o cu dragoste,

Cu pasiune,

Cu milă,

Cu bunătate,

I-am dăruit-o cu tot sufletul meu.



I-am așezat-o la gât,

Cât de frumos îi stătea,

Ce mai podoabă!


Mulțumesc Doamne,

Că pâinea de pe ape,

Din apele de odihnă,

Se întoarce spre mine.


E o pâine îmbibată în apă,

E pâinea care liniștește,

Care alină,

Care cere timp de vindecare.


Dar Doamne,

Când vrei Tu,

Să îți aduci aminte și de mine,

Spre bine,

Și să îmi retrimiți salba,

Să o port din nou.

Amin!


,, E în regulă popasul ", 07.02.2026,

Camelia Tincă .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

E în regulă popasul

 Doamne, Îți mulțumesc că speranța mea, Mi-a împrumutat-o altcineva, I-am dat-o cu dragoste, Cu pasiune, Cu milă, Cu bunătate, I-am dăruit-o...