duminică, 30 noiembrie 2025

Rămas bun

 



E timpul să ne luăm rămas bun,

Ai plâns zilele acestea,

De bucurie, că am avut un timp binecuvântat,

De tristețe, că trebuie să pleci.


Îți mulțumesc Doamne,

Pentru roadele ei,

Cât și pentru nazuri,

Îți mulțumesc pentru culori și parfum,

Pentru cât s-a sacrificat în pasteluri,

Și în covoarele scumpe de aramă.


Îți mulțumesc pentru tot ce m-a umplut,

Pentru adăpatul din plin...


E timpul,

Rămas bun, dragă Toamnă.


,, Rămas bun ", Camelia Tincă,

30 Noiembrie 2025.


sâmbătă, 15 noiembrie 2025

Să strigăm la Domnul


 Scriptura e Cuvântul Sfânt,

Rostit de Domnul pe pământ,

Acolo este Dumnezeu,

Isus Hristos, Fiul Său. 


Acolo din El învățăm,

Să știm cum să Îl urmăm..

În necaz, în întristări,

Chiar și printre multe flori. 


Vom striga la Dumnezeu,

În necazul cel mai greu,

Prin glas, rugăciuni, versete,

Zi și noapte, fără întrerupere.


Vom striga ce-am învățat,

De la Domnul Minunat,

Că avem nădejde-n El,

Că ne e ,,Emanuel"(Dumnezeu este cu noi).


Că ne-ncredem în Scriptură,

Ne-a promis că Se îndură,

Că-ntr-o zi ne va scăpa,

Moștenirea ne va da.


Că va fi în noi viața,

Ne va arăta dreptatea,

Partea Domnul ne va lua,

Cerând iar din mila Sa.


El ni-i singur Dumnezeu,

Mântuire ne dă El,

Pentru noi lucrează bine,

Ne ascultă și ne ține.


Așa la El vom striga,

Până Domnul ne-o scăpa.


,, Să strigăm la Domnul ", Camelia Tincă,

11 Noiembrie 2025.

Aleargă la Scriptură

 



În disperare omul strigă,

Aceea este o strigare,

Ce nu rănește,

Nu obligă,

Nu manipulează

Și nu aduce frică.


În neputință omul strigă,

Dar către cine?

Cum rostește?

Când strigă și când se oprește?


În necaz omul strigă,

Dar știe omul ce să strige?

Strigarea îi este permisă,

Ea în Scriptură este scrisă.


,, Aleargă la Scriptură ", Camelia Tincă,

11 Noiembrie 2025.

miercuri, 5 noiembrie 2025

Va fi bine!



Treci pe lângă mine odată cu căderea frunzelor,

Treci pe lângă mine când pantofii mei se împotmolesc în foșnetul lor,

Mă privești prin razele de soare,

Mă mângâi cu bura din valurile mării,

Mă îmbraci cu cerul,

Mă împodobești cu stelele..


Treci pe lângă mine când umbra se strecoară,

Când ceața e deasă,

Când ploaia mă udă,

Când iarba m-atinge,

Când florile mă înmiresmează..


Treci pe lângă mine ca să îmi dai Lumină,

Să aud zumzetul, aripile,

Să văd coloritul, stolul,

Zâmbetul Tău printr-un copil,

Încurajarea Ta prin vorba unei ființe,

Medicamentul Tău din Scriptura vieții..


Treci pe lângă mine cu instrumentele muzicii,

Cu coșul plin de roade,

Cu flori de bumbac,

Cu case, cu străzi și cu pași,

Și eu... Parcă nu aud ce vrei să-mi șoptești..


Să-mi șoptești,

Așa îmi arăți cât de mult mă iubești,

Printre șoapte,

Chiar și-n noapte,

Tu treci și-mi vorbești,

Mai bucură-te suflete,

Domnul tot trece pe lângă tine,

Este tot ce rămâne,

Va fi bine!


📝 ,,Va fi bine ", Camelia Tincă,

05 Noiembrie 2025.


P. S. Câteva taine descoperite dumneavoastră..


Expresia ,, Domnul trece pe lângă noi cu case ", nu înseamnă că avem multe case sau că trecem noi pe lângă multe case, ci că Dumnezeu ne-a lăsat poate o casă părintească, o mamă, un tată, un bunic, o bunică, un neam, o mătușă, un prieten, o Biserică, un spital, o farmacie, o școală, o Primărie și multe alte case, unde îi putem vizita..


Expresia ,, Domnul trece pe lângă noi cu străzi ", înseamnă că ne mai îngăduie liniște în țară să le putem colinda..


Expresia ,, Domnul trece pe lângă noi cu pași ", înseamnă că Dumnezeu încă ne trimite oameni de încredere, prieteni, asistente miloase, copii, familii.. 

sâmbătă, 1 noiembrie 2025

1 Noiembrie



A trecut noaptea,

Ne dezbrăcăm de costumația ei,

Îmbrăcându-ne cu paltonul curățit,

Cu pantofii lustruiți,

Au venit zorii,

Să trăim frumos,

Ca în timpul zilei..


A trecut Octombrie,

A venit Noiembrie.



📝 ,, 1 Noiembrie ", Camelia Tincă,

1 Noiembrie 2025. 

E în regulă popasul

 Doamne, Îți mulțumesc că speranța mea, Mi-a împrumutat-o altcineva, I-am dat-o cu dragoste, Cu pasiune, Cu milă, Cu bunătate, I-am dăruit-o...